Vacante Ieftine – 10 Moduri de a Economisi Bani in Calatorii

de

D

aca esti in cautarea unor vacante ieftine sau oferte speciale pentru calatorii, trebuie sa tii minte ca exista multe modalitati prin care poti reduce cheltuielile, poate chiar inainte de vacanta propriu-zisa. Nu toata lumea are un buget de vacanta nelimitat si isi permite sa aleaga cele mai luxoase destinatii turistice din lume. Exista si oameni care abia isi permit un concediu in tara si poate nu chiar in fiecare an, insa exista si moduri de a economisi bani pe calatorii, iar cele mai simple sunt prezentate mai jos:

 

1. Calatoreste in Extra-sezon

Toate serviciile turistice sunt mai ieftine la finalul sezonului turistic sau dupa acesta se incheie. De exemplu, daca vrei sa mergi la mare, totul va fi mai ieftin in luna septembrie, iar daca alegi o destinatie ca Grecia sau Turcia, temperaturile vor fi la fel de placute ca in august, poate chiar mai confortabile. Totul, de la cazare pana la masa, va fi mai ieftin in extrasezon, plus ca nu va fi la fel de multa aglomeratie.

2. Early Booking

Sunt acele oferte care apar mult inainte de deschiderea sezonului turistic si pot fi atat pentru vacante de iarna, cat si pentru vara. Acestea sunt oferite de agentiile de turism cu scopul de a vinde pachete turistice cat mai devreme si au reduceri de pana la 30-50% din tariful normal. Daca ai ales destinatia si perioada in care vrei sa calatoresti, poti sa cumperi vacante pe care in mod normal poate nu ti le-ai permite.

3. Last Minute

Atunci cand unele pachete turistice nu sunt vandute pana in ultimele zile inainte de incepere, ele pot fi vandute cu reduceri foarte mari, numite Oferte Last Minute. Daca stii unde vrei sa mergi si ai bagajele facute pentru vacante ieftine, poti gasi reduceri foarte mari pentru anumite destinatii turistice. Aceasta pentru ca agentiile de turism si hotelurile prefera sa castige mai putin decat sa ramana cu locurile goale si sa nu vanda nimic. Aceste oferte apar cu cateva zile sau 1-2 saptamani inainte de inceperea sejurului.

4. Calatoreste in Grup

Daca ai cativa prieteni care vor sa mearga intr-o excursie sau vacanta dar nu aveti un buget suficient, trebuie sa stiti ca atunci cand calatoriti in grup puteti beneficia de o serie de reduceri importante, de la impartirea costului cu combustibilul atunci cand calatoriti cu masina, pana la economisirea la cazare prin rezervarea unor camere cu mai multe paturi si pana la cumpararea de bilete de grup pentru intrarea la obiective.

5. Cumpara din Timp

Excluzand ofertele Early Booking, exista si alte avantaje atunci cand rezervi vacante ieftine sau servicii turistice din timp. Toate acestea vor costa mult mai putin cu multe luni inainte de a pleca in vacanta. Majoritatea agentiilor de turism, companiilor aeriene, hotelurilor, etc., vor avea reduceri sau oferte speciale pentru cei ce rezerva sau cumpara din timp.

6. Reduceri la Cazare

Hotelurile sau site-urile de rezervari ofera numeroase oportunitati de a economisi bani pentru cazare. Cea mai buna alegere este sa rezervi online, pentru ca tarifele sunt aproape intotdeauna mai mici. De asemenea, multe site-uri au si reduceri frecvente pentru anumite hoteluri sau destinatii, pentru anumite perioade sau camere, etc. Cel mai popular si important site de rezervari online este cu siguranta Booking.com si daca va faceti cont, puteti rezerva in doar cateva minute, primind cele mai bune oferte la cazare din toata lumea.

7. Reduceri la Transport

Inainte de a pleca spre orice destinatie, este bine sa te informezi care sunt cele mai ieftine optiuni de transport spre aceasta, precum si odata ajuns acolo. In alegerea modului de transport spre destinatie, un factor important este distanta si accesibilitatea acesteia. Pentru biletele de avion, este bine sa cauti conexiuni aeriene low-cost, precum si sa astepti promotii si reduceri temporare. Majoritatea companiilor aeriene au anumite perioade din an in care reduc substantial costurile, in general cu mult timp inainte de data calatoriei. Odata ajuns la destinatia unei vacante ieftine, transportul in comun este cel mai ieftin si adesea vei gasi carduri de reducere sau abonamente pentru cateva zile, mult mai ieftine decat daca ai cumpara bilete pentru fiecare calatorie.

8. Reduceri la Masa

Desi este putin mai greu sa faci economii la mancare, pentru ca de obicei in acest domeniu calitatea costa mai mult, exista unele idei pe care le poti aplica in orice destinatie. Aproape intotdeauna, restaurantele din centrul istoric al oraselor sau din apropierea atractiilor turistice sunt mult mai scumpe decat cele aflate putin mai departe, o idee excelenta ar fi sa afli unde merg localnicii sa manance. De asemenea, unele restaurante au anumite ore sau anumite meniuri fixe la preturi mult mai bune. Puteti respecta bugetul unei vacante ieftine si daca optati pentru ceea ce se numeste street food, si aici nu ma refer la notiunea romaneasca de fast-food, existand si preparate mai sanatoase ce sunt vandute pe strazile destinatiilor turistice din lumea intreaga.

9. Reduceri la Bilete de Intrare

Cel mai bun sfat pentru a beneficia de reduceri uneori foarte mari la biletele de intrare la atractii din destinatiile vizitate este sa iti cumperi carduri turistice, care de cele mai multe ori, pe langa posibilitatea de a folosi mijloacele de transport in comun, cuprind si intrari gratuite sau reduceri pentru cele mai importante obiective. De asemenea, in unele zile din an, se intra gratuit in anumite muzee sau obiective turistice. Pentru cele mai multe oferte de activitiati si bilete de intrare, inclusiv cu privilegii si reduceri, vizitati siteul Viator.com.

10. Alege Destinatiile Inteligent

Cel mai simplu mod de a nu da faliment si de a avea vacante ieftine este sa nu pleci in vacante pe care nu ti le permiti, insa este mai greu decat pare, pentru ca imaginatia si dorinta oamenilor poate sfida logica uneori. Anumite destinatii turistice sunt supralicitate si devin in scurt timp la moda, preturile crescand exponential. Este bine sa alegi destinatiile in functie de ceea ce iti doresti cu adevarat si nu dupa locurile in care pleaca toata lumea.

Photo credits: Rana Sawalha on Unsplash

Nu exista comentarii.

Tu ce crezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.