Neștiute de mulți, în România încă mai există locuri neatinse de civilizația modernă, locuri în care putem găsi fărâme de autenticitate ce au fost pierdute în multe alte părți și oameni ce încă trăiesc în armonie perfectă cu natura. O astfel de destinație este ascunsă în munții din sudul Transilvaniei, unde natura primordială și legendele străvechi creează un tărâm aproape magic. În parcul natural Gradistea Muncelului – Cioclovina descoperim o lume plină de povești milenare, în care șoaptele strămoșilor mai pot fi auzite printre vechile ziduri ale capitalei Sarmizegetusa, unde cătune izolate ca Fundătura Ponorului păstrează un mod de viață autentic și unde văile sălbatice ale Carpaților ascund comori ale naturii ca peșteri, canioane și cascade uimitoare. Culmile domoale împădurite și văile nesfârșite ale munților Șureanu au fost cândva inima regatului dacilor, bravii strămoși ce au încercat să se împotrivească puterii infinite a imperiului roman de acum două milenii.
Ocupând majoritatea suprafeței și munților Șureanu și partea central-estică a județului Hunedoara, parcul natural Gradistea Muncelului – Cioclovina a fost organizat în anul 2000 pe o suprafață de peste 380 kilometri pătrați. Începând cu anul 2007, acest areal este inclus și între siturile Natura 2000, protejând astfel atât biodiversitatea bogată a mediului natural, dar și complexitatea patrimoniului cultural unic. În cadrul parcului natural sunt incluse șase rezervații naturale excepționale: complexul carstic Ponorici – Cioclovina, Peștera Șura Mare, Cheile Crivadiei, Peștera Bolii, Peștera Tecuri și locul fosilifer Ohaba – Ponor. De altfel, aici se regăsesc peste 400 peșteri și avene, unele fiind extraordinare din punct de vedere științific.
De asemenea, tot în acești munți se află și majoritatea cetăților dacice din Munții Orăștiei, incluse pe lista patrimoniului UNESCO. Din punctul de vedere ale biodiversității, parcul natural cuprinde o multitudine de habitate, majoritatea fiind reprezentată de păduri de fag, pajiști și fânețe. Flora este reprezentată de peste 500 de specii, inclusive multe rare sau endemice cum ar fi crucea voinicului, cimbrișorul, brusturul negru și altele sub protecție strictă. De asemenea, fauna parcului natural include o diversitate de specii, inclusiv mamifere mari ca ursul brun, lupul cenușiu, mistrețul, căprioara, vulpea sau râsul, dar și 13 specii de lilieci. Se remarcă și numărul mare de specii de păsări, inclusiv multe protejate sau rare.
***
Pătrundem astfel în această lume misterioasă, plină de legende și comori, iar prima aventură se îndreaptă spre cucerirea capitalei legendare Sarmizegetusa. Dacii s-au asigurat că orice călătorie spre orașul din munți să fie lungă și obositoare, astfel că părăsim micul oraș Orăștie la primele ore ale dimineții, intrând curând pe valea idilică a unui mic râu. Satul Costești marchează limita parcului natural Gradistea Muncelului – Cioclovina și este poarta de intrare spre această lume mistică, ce cândva era apărată de două mici cetăți ridicate pe dealurile dinspre vest. Deocamdată continuăm spre sud de-a lungul văii ce șerpuiește printre culmile munților. După mai bine de jumătate de oră, ajungem în parcarea de la poalele dealului pe care se ridica măreața capitală, continuând să urcăm pe jos prin pădure pentru încă vreo zece minute. Emoțiile resimțite în timp ce cutreierăm printre vestigiile antice sunt greu de exprimat în cuvinte, mai ales când cunoaștem vechile povești despre daci, despre luptele legendare și sfârșitul tragic al acestora.
Cu mult înainte să fie studiate de istorici și arheologi, ruinele de la Sarmizegetusa Regia au fost prădate de vânătorii de comori. Cu toate acestea, locul reprezintă mult mai mult decât sume zidurilor și pietrelor lăsate în urmă. Hoinărind prin vechea capitală, printre ziduri groase și temple roase de timp, ne putem lăsa imaginația să zboare și poveștile încep să prindă din nou viață. Mare parte din așezarea civilă a capitalei odinioară înfloritoare s-a pierdut sau zace acoperită de pădure, însă se cunoaște nivelul surprinzător de avansat al civilizației dacice, cu alei din piatră și un sistem complicat de distribuție a apei spre sute de case și ateliere. Urmând principalul traseu prin cetate, intrăm mai întâi pe poarta de vest și admirăm zidurile groase ce demult se ridicau până la cinci metri de la pământ. Poarta de est ne conduce spre o altă terasă, mai întâi trecând pe lângă drumul pavat ce acum peste două mii de ani merge spre uimitoarea zonă sacră.
Pentru unii, acest loc poate arăta ca o colecție de pietre aranjate haotic într-o poiană din pădure, pe vârful unei stânci în mijlocul pustietății. Aproape complet distruse de romani, cele șapte sanctuare cândva se ridicau spre cer, fiecare având dimensiuni, forme și scopuri distincte. Unice pentru regatul dacilor, ele atestă nivelul de dezvoltare al unei societăți ce în alte realități istorice ar fi putut rivaliza cu grecii și romanii din antichitate. Este nevoie doar de un moment de visare pentru a readuce această lume la viață, imaginându-ne oamenii ce animau străduțele pietruite sau își dădeau ultima suflare în spatele zidurilor atacate. Impresia profundă a acestei experiențe o sa ne urmeze mult timp după ce părăsim acest loc magnific, nerăbdători să descoperim mai multe despre trecutul fascinant și misterios al dacilor. Înainte de a părăsi valea fermecătoare, ne îndreptăm și spre cele două cetăți mai mici de lângă Costești, fiecare așteptând la finalul unei poteci ce urcă pantele abrupte ale culmilor. Conștiința colectivă a dacilor pare să răzbată de dincolo de vremuri prin pădurile acestor munți, iar atmosfera pare să conțină ceva special ce creează un sentiment de meditație și solemnitate.
***
Situl Arheologic Sarmizegetusa Regia
Cetatea Sarmizegetusa Regia este amplasată în centrul României, la aproximativ 40 kilometri sud de orașul Orăștie, aproape de satul Grădiștea de Munte. Aceasta a devenit capitala Regatului Daciei din a doua jumătate a primului secol, însă din păcate destinul său a fost curmat brusc chiar în momentul dezvoltării maxime. După înfrângerea dacilor în al doilea război roman din 105-106, cetatea a fost abandonată după ce romanii au organizat aici o garnizoană și au distrus orașul. Capitala provinciei romane Dacia a fost mutată la aproximativ 40 kilometri spre vest, la Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
Pensiunea DacicĂ ***
Amplasata in satul Bosorod, in imediata apropiere a cetatii Piatra Rosie, pensiunea beneficiaza de un cadru natural splendid, oferind cazare traditionala, bucatarie comuna, lounge si altele!
Rating 9.6 din 253 Recenzii!
Cele mai importante atracții ale sitului arheologic amplasat pe o culme cu înălțimea de aproximativ 1200 metri sunt reprezentate de zidurile de apărare și de zona sacră, situată pe câteva terase mai joase în apropierea fortificațiilor. Acestea au reprezentat centrul așezării și ocupau partea înaltă a culmii, cuprinzând ziduri groase de până la trei metri și înalte de 4-5 metri, realizate din blocuri mari de piatră într-o tehnică specifică dacilor numită murus dacicus. În jurul fortificațiilor se regăseau locuințele civile și atelierele, ocupând terasele culmii până la o distanță de aproximativ 3 kilometri. Din cetate, un drum pavat conduce spre zona sacră, unde șapte sanctuare au fost descoperite pe două terase adiacente. Fundațiile acestora și descoperirile arheologice atestă existența unor temple monumentale, cu o arhitectură complexă, unică pentru regatul Daciei. Sanctuarele au forme și mărimi diferite, cele mai impresionante fiind marele sanctuar circular și altarul de andezit.
Cetățile Dacice din Munții Orăștiei
incolo de legende și povești, cetățile dacice din Munții Orăștiei reprezintă un complex defensiv de fortificații, ridicate pentru apărarea capitalei Sarmizegetusa Regia începând cu domnia lui Burebista și culminând cu cea a lui Decebal (sec. I î.e.n. – sec. I e.n.). Acestea au fost incluse în patrimoniul universal UNESCO începând cu anul , iar pe lângă Sarmizegetusa, complexul mai include cetățile Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Luncani-Piatra Roșie, Căpâlna și Bănița. Din punct de vedere turistic, doar primele trei prezintă interes pentru călători, fiind mai extinse și păstrând mai multe vestigii arheologice. Cetatea de la Căpâlna se află mai departe de celelalte, pe valea Sebeșului, iar cea de la Bănița aproape a dispărut odată cu trecerea timpului și lucrările din zonă.
Cetatea Costești-Blidaru este amplasată pe un deal 9750 metri altitudine) din apropierea satului Costești, la ieșirea din munte a râului Orăștie (Grădiștea). A fost cea mai extinsă dintre cetățile de apărare din regiune, ocupând o suprafață de aproape 6000 metri pătrați și reunind două incinte ce erau apărate de ziduri puternice și șase turnuri. La doar câțiva kilometri spre nord se află cetatea Costești-Cetățuie, Cel mai probabil centrul regatului dacic înainte de construirea cetății Sarmizegetusa. Este amplasată pe platoul unui deal mai jos, cuprinzând o fortificație puternică, înconjurată de o așezare civilă, apărate de ziduri din piatră și un val de pământ. Cetatea Luncani-Piatra Roșie este situată la o altitudine de aproximativ 830 metri, pe dealul Piatra Roșie din apropierea satului Luncani. Aceasta reunea două incinte construite pe mai multe terase, apărate de ziduri și turnuri de apărare. În interior au fost descoperite vestigiile mai multor clădiri, dar și obiecte antice valoroase. Pe lângă acestea, mai există și alte urme ale locuirii antice prin acești munți, unele cunoscute cum ar fi cetatea de la Fețele Albe, altele poate încă acoperite de pământ și păduri.
Platoul Luncanilor – Târsa
Amplasat între valea Grădiștea (Orăștie), valea Luncani și Poiana Omului, platoul cu înălțimi de până la 1000 metri reprezintă unul dintre arealele locuite din cele mai vechi timpuri. Aici au fost descoperite urme ale vieții din cultura Cucuteni, cu peste 4000 ani în urmă, conținând cu perioada dacică și romană. Presărat de locuințe și adăposturi tradiționale risipite printre poieni, fânețe și livezi, platoul este o destinație rurală fermecătoare. Accesul se poate realiza pe drumuri dinspre satele Costești sau Boșorod și pe trasee turistice de la Grădiștea de Munte sau de la cetatea Blidaru.
***
Nori de praf se ridică în urma noastră, conducând pe drumul ce înaintează cu greu spre inima munților Șureanu. Loviturile pietrelor ce sunt proiectate sub noi concurează cu sunetul crengilor ce zgârie pe alocuri mașina și zgomotul motorului ce se încăpățânează sa se lupte cu pantele abrupte. Soarele încă nu a răsărit și suntem deja pierduți pe un un drum forestier ce nu pare să aibă sfârșit, însă ar trebui cândva sa ne aducă mai aproape de satele ascunse ale acestor munți. Nu prea există altă cale de a pătrunde în acest univers magic, în afară de câteva trasee de drumeție ce conduc călătorii prin păduri și peste culmi. Astăzi totuși, încercăm să ajungem odată cu primele raze și să fim martorii unor momente ce nu se pot uita ușor. Ne regăsim peste vreo două ore, departe de ultima urmă de civilizație, înconjurați de o lumină magică ce promite o zi superbă de primăvară. Lăsând în urmă mașina obosită și prăfuită, suntem deja întâmpinați de semnele binecunoscute ale traseului Via Transilvanica, ce trece prin acești munți de-a lungul unor poteci ancestrale, cândva folosite doar de păstorii locului. Visând să pornim în această aventură epică într-o bună zi, ne mulțumim deocamdată cu mici bucăți din drum, câțiva kilometri din când în când prin locuri fermecătoare.
Călătoria de astăzi ne conduce din Fundătura Ponorului spre Fundătura Ponorici, cătune izolate și ascunse în două văi idilice. Supranumit pe drept Palma lui Dumnezeu, cătunul Fundătura Ponorului a fost descoperit relativ recent de călători și a devenit rapid o destinația populară, poate chiar cu prețul pierderii din atmosfera sa autentică. Un pârâu leneș șerpuiește prin valea fermecătoare, trecând prin pășuni și printre căpițe de fân, înainte să dispară în străfundurile pământului, sub o stâncă înaltă. Pe dealurile din jur, primele raze timide străpung ceața dimineții, dezvăluind câteva sălașe singuratice, înconjurate de livezi și animale. Numite cu mândrie conace de către localnici, aceste locuințe temporare sunt de obicei locuite de primăvara devreme până toamna târziu, în mare parte de bătrânii din satele îndepărtate de la poalele munților. Încet, valea începe să prindă viață și sunete îndepărtate rezonează peste culmi. Plimbându-ne pe potecile fermecătoare, ne-am putea întâlni cu oamenii senini ai locului, unii călare, alții urmând câte o car tras de boi sau vreo mică turmă de oi sau vaci.
Martori tăcuți ai magiei răsăritului peste această vale binecuvântată, ne alăturăm traseului Via Transilvanica ce ne poartă peste culmi spre nord. De-a lungul potecii, descoperim alte sălașe izolate și mici ferme tradiționale ce par înghețate în vremuri demult apuse prin alte locuri. Ne-am putea petrece întreaga zi pe aici fără să întâlnim altă ființă, doar auzind murmure îndepărtate și sunetul melodios al tălăngilor. Ne ia cam o oră plimbarea până în valea vecină cunoscută drept Fundătura Ponorici, unde părăsim traseul și urmăm un alt râu liniștit ce la rândul său dispare sub stânci. Sunt mai puține adăposturi aici, majoritatea demult cucerite de natură, iar peisajul bucolic este răscolit doar de caii lăsați în libertate. Pârâul ce se încolăcește prin vale și dispare subit poate fi regăsit câțiva kilometri spre nord, dincolo de culme, unde răzbate vijelios dintr-o peșteră și creează splendidele cascade ale Cioclovinei. Am putea ajunge acolo urmând poteci nemarcate peste culme sau dinspre nord de-a lungul văii ce pornește din satul Boșorod. Pentru moment însă, trebuie să începem lungul drum înapoi spre civilizație, părăsind acest paradis efemer. Farmecul sublim al acestor locuri este greu de pus în cuvinte și viața aici este cu siguranță grea, însă atât de pură și frumoasă, demnă de ultimii urmași ai dacilor.
***
Cătunul Fundătura Ponorului
Cătunul Fundătura Ponorului este amplasat în inima munților Șureanu, la câțiva kilometri nord-est de satele Federi și Ohaba-Ponor, ce aparțin de comuna Pui. Accesul este destul de dificil, existând un drum forestier foarte solicitant ce trece pe lângă o fostă carieră de bauxită, dar și câteva poteci turistice peste culmile domoale ale munților. Valea fermecătoare este de fapt o dolină, sau ponor cum este cunoscut local, iar în trecut era unită cu valea Ponorici, însă cele două râuri au urmat trasee subterane diferite, unui ieșind în valea Cioclovina, iar Ponorul iese din nou la suprafață din peștera Șura Mare. Farmecul din Fundătura Ponorului este dat atât de râul leneș ce se încolăcește de-a lungul văii, dar și de gospodăriile răspândite pe culmile din jur, despărțite de pășuni, fânețe și creste stâncoase.
Complexul Carstic Ponorici – Cioclovina
Amplasat în apropierea satului Cioclovina, sistemul carstic este o rezervație naturală de mare valoare speologică și paleontologică. Complexul este format din mai multe peșteri, cele mai cunoscute fiind Cioclovina Uscată și Cioclovina cu Apă, fiecare cu propriile caracteristici și elemente de interes. Cioclovina cu Apă și-a primit numele de la pârâul ce o formează, începând din mica depresiune Ponorici și până la ieșirea acestuia din partea nordică a culmii. Cu galerii totale ce ajung la 8 kilometri și porțiuni extrem de dificile, aceasta poate fi parcursă doar de speologi experimentați. După ieșirea din peșteră, râul formează o serie de mici cascade fermecătoare.
Pensiunea Lupul Dacic ***
Pensiunea se afla in satul Costesti, la 14 km de cetatea Sarmizegetusa, oferind cazare in camere primitoare, terasa cu panorama, posibilitatea de a inchiria biciclete si o ambianta deosebita!
Rating 10 din 38 Recenzii!
Aparținând de același sistem speologic, dar mult mai greu accesibilă, peștera Cioclovina Uscată este una dintre primele din lume unde s-au exploatat minier depozitele bogate de guanofosfat. În timpul lucrărilor, au fost descoperite fosile de urși de peșteră, dar și un craniu de Homo Sapiens, datat cu o vechime de peste 30.000 ani. În peștera Cioclovina cu Apă a fost descoperită și una dintre cele mai impresionante comori arheologice din România, cu mii de obiecte din bronz, chihlimbar, sticlă și altele, tezaurul având o vechime de aproximativ 3000 ani.
Peștera Șura Mare
Localizată chiar în capătul satului Ohaba-Ponor, la câțiva kilometri de drumul național, peștera Șura Mare se numără printre cele mai interesante din România. Aceasta are unul dintre cele mai înalte portaluri de intrare din țară (40 metri) și a doua cea mai numeroasă colonie de lilieci, cu mai multe specii existente, inclusiv unele strict protejate. Este o peșteră activă, fiind formată de același pârâu ce străbate Fundătura Ponorului și având o lungime totală de peste 10 kilometri, dintre care doar vreo 3 kilometri pot fi explorate de speologi experimentați. În interior, cursul de apă formează lacuri, cascade și marmite. Probabil cea mai impresionantă zonă a peșterii este Sala Mare, cu o înălțime de peste 30 metri și numeroase formațiuni interesante, baldachine, scurgeri parietale, stalactite, stalagmite și probabil, cele mai frumoase gururi în cascadă din țară.
***
În partea de sud a parcului natural, ne mai așteaptă câteva experiențe mai puțin cunoscute, dar la fel de fascinante. La poalele munților Șureanu și Retezat, putem cutreiera câteva sate pitorești ca Bănița, Merișor sau Crivadia. Suntem aici la limita nordică a ținutului momârlanilor, descendenții legendari ai dacilor, ale tradiții unice mai pot fi regăsite prin zona rurală din valea Jiului. Ei sunt dovada vie a unui stil de viață neschimbat de secole, cu păstori și sălașe izolate prin munți, cu grădini în care strămoșii se odihnesc înconjurați de livezi înflorite. Frumusețea primitivă a acestor locuri este creată de sentimentul descoperirii unei lumi ascunse ce poate își trăiește ultimele clipe. Suntem mereu fascinați de armonia perfectă dintre elementele umane și naturale ce se contopesc într-o colecție splendidă de picturi impresioniste.
Sunt câteva aventuri incitante pe care le-am putea experimenta prin aceste părți, poate explorând canionul sălbatic al Crivadiei chiar prin apa râului, păzit de către turnul misterios de deasupra, sau poate urmând râul ce a creat fascinanta peșteră a Bolii și străpunge stâncile pentru a sculpta și cheile spectaculoase ale Băniței. Pe o altă vale puțin mai spre nord, putem urma vechile legende ale comorilor antice ale dacilor. Râul Strei chiar are uneori sclipiri aurii, însă adevărata comoară a acestei văi este ascunsă chiar lângă drum. La mică distanță de satul Petros, un mic torent de apă se prăvălește de pe culme, creând o serie nesfârșită de cascade mai mici sau mai mari, cunoscute drept Cascadele Șipotului. Urcând de-a lungul pârâului cristalin spre înălțimi, avem șansa unică de a admira nenumărate căderi de apă, unele strălucind în nuanțe superbe de turcoaz. Uneori, pârâul trece peste stânci sau trunchiuri de copaci căzuți, creând o atmosferă aproape magică. Capodopera supremă ne așteaptă la finalul potecii, unde apa țâșnește din și peste o peșteră, creând zeci de panglici de argint ce învăluie candelabrul format din bolovanii acoperiți de mușchi.
***
Pensiunea Perla Dacilor ***
Situata in Gradistea de Munte, la cativa kilometri de cetatile dacice, unitatea ofera cazare in camere elengante, restaurant, bar si gradina, totul intr-un peisaj natural superb!
Rating 9.6 din 117 Recenzii!
Peștera Bolii și Cheile Băniței
Una dintre puținele peșteri din România ce poate fi străbătută pe toată lungimea ei, Peștera Bolii este amplasată în partea de sud a parcului natural Gradistea Muncelului – Cioclovina, la aproximativ 6 kilometri nord-vest de orașul Petroșani. Peștera are o lungime de 455 metri și este străbătută de un pârâu cunoscut sub mai multe denumiri, intrarea realizându-se printr-un portal destul de amplu (20 metri lățime și 10 metri înălțime). Deși este destul de săracă în formațiuni speologice spectaculoase, aceasta are săli mari, iar traseul este foarte bine amenajat, inclusiv cu lumini ambientale ce sporesc farmecul experienței. Datorită acusticii deosebite, sală mare găzduiește de mult timp diverse manifestări culturale. Câteva sute de metri mai departe, în același masiv de calcar, râul Bănița a săpat de mii de ani o altă minune a naturii. Cheile Băniței au o lungime de doar 250-300 metri, însă de-a lungul acestora se desfășoară un semitunel spectaculos, martor de eroziune al apei timp de milenii. În perioadele mai secetoase, cheile pot fi explorate prin apă.
Cheile și Turnul Crivadia
Amplasate în apropierea satului Crivadia și desemnate arie naturală protejată, cheile Crivadiei se remarcă prin peisajele spectaculoase, cu pereți verticali de 70-100 metri ce se apropie uneori la mai puțin de 2 metri. Rezervația naturală mixtă are o suprafață de 10 hectare și include elemente animale și vegetale rare (dacice și daco-balcanice), inclusiv 4 specii de plante endemice. Cheile de peste 1 kilometru pot fi explorate doar prin apă pornid din sat, în timpul verii, când adâncimea permite acest lucru. Pe unul dintre versanții stâncoși ai cheilor și chiar lângă drumul național se află un monument medieval misterios. Turnul de la Crivadia a fost cel mai probabil o veche vamă pe drumul ce lega Transilvania de Țara Românească, având o vechime de aproximativ 5 secole. Perfect circular și destul de bine conservat, turnul încă mai are zidurile ce odinioară ajungeau la peste 20 metri înălțime, fiind prevăzute și cu elemente defensive.
Valea Streiului
Una dintre cele mai fermecătoare văi din munții Șureanu a fost creată de râul Strei (numit Petros în sectorul montan), coborând din înălțimi spre Țara Hațegului. Înconjurată de legende legate de comorile dacice, valea Streiului este presărată cu peisaje superbe, dominate de versanți abrupți și împăduriți. Pe lângă multitudinea de peșteri ascunse, probabil cea mai impresionantă atracție a văii se află la doar câțiva kilometri de satul Petros. Pârâul Șipotului apare la baza unul perete calcaros înalt, sub forma a trei resurgențe, iar până în valea de jos formează zeci de cascade și căderi de apă încântătoare, trecând peste stânci și formațiuni de tuf calcaros, în mijlocul pădurii.
