Straja – Paradisul Sporturilor de Iarna din Hunedoara
Straja apare tot mai des printre cele mai renumite si populare statiuni montane din Romania, cel mai adesea in juxtapunere cu preturile mari si aglomeratia infernala de pe Valea Prahovei. Valea Jiului, dupa ce mineritul a disparut aproape in totalitate, a cautat sa se impuna cu o oferta turistica interesanta. Straja, desi se confrunta cu aceleasi probleme de organizare a statiunilor romanesti, incepe sa semene tot mai mult cu o destinatie de iarna complexa si completa. Investitiile recente in baza materiala, descongestionarea traficului din statiune, numarul mare si diversitatea partiilor, toate constituie atuuri ce conving tot mai mult turistii sa aleaga Straja pentru petrecerea vacantelor. Situata pe versantul nordic al Muntilor Valcan, cu panorame impresionante spre culmea masiva a Retezatului, Statiunea Straja este usor accesibila, iar variantele de cazare sunt numeroase.


Cum ajungi in Straja?
Statiunea montana Straja este situata in sud-vestul judetului Hunedoara, pe raza orasului Lupeni si pe valea Jiului de Vest. Din Petrosani pana in Lupeni sunt aproximativ 18 km si exista curse frecvente intre cele doua orase. Drumul din oras si pana in statiune urca abrupt pentru aproximativ 7 km si iarna poate deveni foarte dificil pentru autoturisme normale. In plus, in timpul sarbatorilor cu aflux maxim de turisti, parcarile pot deveni neincapatoare iar accesul nu este permis spre statiune. Alternativa mai usoara si mult mai placuta este telegondola, ce leaga Lupeni de centrul statiunii Straja. Daca urcati cu masina, trebuie sa stiti ca cele doua parcari au fost amenajate inainte de statiune cu cateva sute de metri, accesul nefiind permis decat pentru proprietarii de cabane si pensiuni.
Partii de Schi si Transportul pe Cablu
Straja beneficiaza de o amplasare ideala, cu un numar mare partii de schi cu lungimi si grade de dificultate diferite. Accesul spre acestea este din ce in ce mai bun in fiecare an, realizandu-se investitii in dotarea si modernizarea instalatiilor de transport pe cablu. Teoretic, ar exista o partie de schi de peste 8 km ce porneste din Varful Straja si coboara pana in Lupeni pe sub telegondola, insa din pacate, telescaunul spre varf nu este functional. Partia Straja ar avea o lungime de aproximativ 8 km, o diferenta de nivel de peste 1100 metri si un grad mediu de dificultate. Majoritatea celorlalte partii de schi din Straja pornesc sau coboara pe culmea Varfului Mutu. Poate cea mai populara partie pentru schi si snowboard este Partia Constantinescu, cu trei variante de abordare. Cu o lungime de 1100 metri, partia are un nivel usor, cu exceptia portiunii inferioare, unde nivelul devine mediu. Este deservita de Telescaunul Constantinescu si de un teleschi. Din a doua parte a acestei partii se poate intra pe Partia Platoul Soarelui, de doar 400 metri si preferata de incepatori pentru nivelul usor de dificultate. Aceasta este deservita de doua instalatii de teleschi.
Din punctul de plecare al partiei Constantinescu, se poate lua teleschiul spre varful Mutu, de unde incepe Partia Mutu, cu 3 variante de coborare si o lungime totala de aproape 1300 metri. Nivelurile de dificultate variaza de la usor la mediu, iar peisajele sunt dintre cele mai impresionante. Pe portiunea ce ar trebui sa fie deservita de Telescaunul Vf. Straja exista si Partia Varful Straja, insa aceasta nu era deschisa in sezonul 2017/2018. Cele mai grele partii din statiune coboara de pe culmea Muntelui Mutu spre drumul din statiune prin padure. Partia Canal are doua variante, una de 1400 metri cu grad dificil si una de 1200 metri cu grad mediu de dificultate. Ambele sunt deservite de Telescaunul II, dat in folosinta in 2017. Partia Lupului are de asemenea doua variante, ambele cu grad dificil si avand lungimi de 520 si 750 metri. Acestea pot fi abordate folosind atat Teleschiul 1, cat si Telescaunul Constantinescu. Din statiune pleaca atat Partia Telegondola (3200m, nivel mediu) cat si Partia Sf. Gheorghe (700m, nivel usor). Mai exista o partie pentru incepatori si alte partii intermediare. Majoritatea acestor partii au instalatii de zapada artificiala si unele detin si nocturna, prelungind astfel posibilitatile de practicare a sporturilor de iarna.
Recomandari Cazare in Straja
Capacitatea de cazare a statiunii Straja este foarte buna si variata, cu unitati de cazare din toate categoriile de confort si dotari. Majoritatea cabanelor si pensiunilor sunt amplasate la baza partiilor Constantinescu si Platoul Soarelui, intr-un grup destul de compact. Ca multe alte statiuni din Romania, dezvoltarea s-a facut haotic timp de multi ani, cu multe unitati inghesuite intr-un spatiu mic, cai de acces dificile si un aspect disonant si adesea inestetic. Mai exista cateva unitati de cazare in partea de sus a statiunii, la baza Telescaunului 2, intr-o zona mai linistita dar si mai indepartata de cele mai populare partii. In statiune exista aproximativ 200 de unitati de cazare – cabane, pensiuni, vile si hoteluri, astfel ca turistii au o varietate mare de optiuni. Printre cele mai bune optiuni din punctul de vedere al serviciilor si dotarilor, va recomand urmatoarele unitati de cazare din Straja.
VILA STRAJA 4*
Una dintre cele mai apreciate unitati din Straja, este situata in apropierea parcarilor, la aproximativ 5 minute de partii.
PENSIUNEA WHITE HOUSE
Pensiunea este situata chiar la baza partiilor din statiune, este apreciata de turisti pentru servicii si atmosfera.
PENSIUNEA ADRIANA
Beneficiind de o locatie excelenta langa partii si telegondola, cu recenzii excelente, pensiunea ofera cazare de calitate.
Alte Informatii Utile in Straja
In ceea ce priveste alimentatia, majoritatea cabanelor si pensiunilor mai mari detin si restaurante, multe dintre ele oferind servicii si pentru turistii ce nu sunt cazati in cadrul unitatii. Daca nu aveti echipament de schi sau snowboard, exista numeroase locatii de unde puteti inchiria, tarifele pentru 2017/2018 variind intre 30 si 50 lei/zi pentru un echipament complet. Exista cartele cu puncte pe care le puteti incarca si folosi pentru instalatiile pe cablu. Puteti opta pentru cartele valabile 1,2,3,4 sau 5 zile, preturile fiind intre 100 si 380 lei, sau pentru cartele valorice cu 10 puncte (25 lei) sau 100 puncte (220 lei). Acestea pot fi incarcate oricand cu multiplu de 10 puncte si le puteti folosi fie la telescaune (3 puncte), fie la instalatiile de teleschi (2 puncte). Teleschiul ce deserveste partia Platoul Soarelui este operat de alta societate, astfel ca aveti nevoie de alte cartele daca doriti sa folositi acea partie.
Lasă un răspuns